Tirurile cu legume si fructe controlate de politisti la intrare in Bucuresti

La această oră, în baza planului de acțiune aprobat de șeful Poliției Române, polițiști ai Direcţiei Rutiere – I.G.P.R., politisti de investigare a fraudelor și de ordine publică din cadrul Poliției Capitalei desfășoară o acţiune pentru prevenirea evaziunii fiscale în domeniul achiziţiilor intracomunitare şi al transportului de mărfuri.

Acţiunea vizează prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul achiziţiilor intracomunitare de legume, fructe şi produse din carne. De asemenea, se va verifica respectarea legislației în domeniul transportului de marfuri. În acest scop, poliţiştii au instituit filtre rutiere în patru puncte şi efectuează controale la două centre comerciale din Capitală.

Echipele de control verifică respectarea normelor referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, precum și dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea (datele referitoare la preţul, tipul şi cantitatea mărfii transportate).

În filtrele instituite, poliţiştii verifică tirurile cu care se transportă produsele achiziţionate intracomunitar, pentru a stabili dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea (datele referitoare la preţul, tipul şi cantitatea mărfii transportate).

În cele două centre comerciale, poliţiştii verifică tirurile din care se descarcă mărfurile, urmărind existenţa unei legături comerciale directe între firmele înscrise pe documente şi beneficiarii finali, în scopul depistării unor eventuale modalităţi de sustragere de la plata T.V.A. intracomunitară.

În timpul verificărilor, la nivelul Poliției Capitalei acţionează şi şase echipe mobile de poliţişti.

Acestea au rolul de a prelua informaţiile transmise de polițiștii aflaţi în filtrele rutiere şi în centrele comerciale şi de a se deplasa la sediile sociale ale unităților comerciale vizate, în vederea verificării legalității funcţionării societăţilor comerciale, obiectul de activitate, fluxul transporturilor de marfă şi al plăţilor efectuate către furnizorii externi.control fructe si legume

Scris de la 28/06/2013. Adaugat in Industrii. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *