Targul National al Mierii va avea loc în perioada 4-6 aprilie 2014

Targul Vineri se deschide editia de primăvară a Targului Național al Mierii, eveniment organizat de Asociația Crescătorilor de Albine din România.Ajuns la cea de-a X-a ediție,targul reuneste peste 120 de apicultori din toate zonele tarii.

Potrivit organizatorului, la târg vor participa apicultori şi firme specializate în condiţionarea produselor apicole şi realizarea unei game diversificate de preparate pe bază de produse apicole – suplimente nutritive, medicamente, cosmetice etc. De asemenea, în cadrul târgului vor fi prezentate produse dedicate apicultorilor – medicamente şi substanţe pentru combaterea bolilor la albine, produse pentru nutriţie, stupi şi componente, echipamente diverse, utilaje apicole, cărţi de specialitate.
”Iată unul din motivele pentru care vă invităm să participaţi ca expozanţi sau vizitatori şi la această ediţie a târgului, un eveniment dedicat tuturor iubitorilor albinei, atât în calitate de apicultori cât şi de consumatori de produse apicole”, a declarat presedintele președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România,   Ioan Fetea.

EDIŢIA DE PRIMĂVARĂ a târgului din acest an, organizată în perioada 4-6 APRILIE, reprezintă un moment deosebit deoarece marchează cea de-a 10-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii, devenind astfel un eveniment deja tradiţional şi recunoscut la nivelul capitalei.

Amplasarea standurilor conform schitei, se va face, la fel ca la ediţiile anterioare, pe platforma ACA / I.C.-D. Apicultură din Bucureşti, B-dul Ficusului nr. 42, sector 1.

Înscrierile şi rezervările de standuri se vor achita în perioada 1 martie – 31 martie 2014, la sediul A.C.A. din România:

Plata se poate face în numerar la sediul A.C.A. – B-dul Ficusului nr. 42, sector 1, cod 013975, Bucureşti; telefon: 021-233.40.19 (doamna director economic Marioara Bălan).
sau
prin transfer bancar în contul: RO33CARP041600218821RO01, Banca Carpatica, Sucursala Pantelimon, Bucureşti.

Taxa de participare la Târgul Naţional al Mierii: Stand de 3 x 3 m (cort, masă, scaun) este de 372 lei, inclusiv TVA.

Tariful este valabil pentru toată perioada desfăşurării manifestării şi cuprinde toate facilităţile necesare bunei etalări şi prezentări a mărfurilor.
Plăcuţa de identificare a firmei va fi adusă de fiecare participant la târg.

Pentru rezervări şi plata standurilor vă rugăm să vă adresaţi la:
Asociaţia Crescătorilor de Albine din România: acaromania@rdsmail.ro, telefon: 021-233.40 19.

 

Scris de la 31/03/2014. Adaugat in National. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *