Subventii 2016: Peste 16 milioane de euro au plecat catre crescatorii de animale

crescatori animaleAPIA anunta ca au fost autorizate la plată pentru Ajutorul Național Tranzitoriu în sectorul zootehnic (ANTZ), de la bugetul național, următoarele sume cu beneficiarii aferenți: – 5,06 milioane euro pentru Ajutor Național Tranzitoriu în sector zootehnic – Schema decuplată de producție în sectorul lapte, specia bovine (ANTZ 7) pentru un număr de 17.235 beneficiari; – 11,82 milioane euro pentru Ajutor Național Tranzitoriu în sector zootehnic – Schema decuplata de producție în sectorul carne, specia bovine (ANTZ 8) pentru un număr 22.404 beneficiari.

Menționăm că aceste plăți aferente ANTZ 7 și ANTZ 8 nu sunt condiționate de autorizarea la plată a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic. Vă asigurăm că APIA depune toate eforturile pentru a finaliza plățile către fermieri cât mai repede, solicitarea de prelungire a termenului limită de plată până la data de 30 septembrie 2016 fiind o măsură de precauție care să asigure rambursarea integrală a cheltuielilor, fără a pune o presiune suplimentară pe bugetul național. Totodată, informăm că suma totală autorizată la plată pentru Campania 2015 este de 1,555 miliarde euro, pe toate tipurile de fonduri (Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și Buget Național), astfel: FEGA – 1,198 miliarde euro, din care: ‐ 255,44 milioane euro plăți în avans (în anul 2015); ‐ 955,88 milioane euro plăți regulare. FEADR + cofinanțare de la bugetul național – 215,87 milioane euro, din care: ‐ 200,37 milioane euro pentru Măsura 13 – “Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice” – din PNDR 2014-2020; ‐ 15,5 milioane euro pentru Măsura 214 – “ Plăți privind agromediu”. BUGET NAȚIONAL – 128,2 milioane euro, din care: ‐ 111,32 milioane euro pentru Ajutor Național Tranzitoriu în sector vegetal (ANT1); ‐ 16,88 milioane euro pentru Ajutor Național Tranzitoriu în sector zootehnic (ANTZ).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *