Start pentru cea de-a doua etapă a Campaniei de Informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU”

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a demarat cea de-a doua etapă a Campaniei de Informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU”.
Astfel, în perioada august – noiembrie 2013 au fost programate a se desfășura 1.850 de întâlniri, la nivel național, cu beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Informațiile oferite se vor axa pe consilierea și sprijinul oferit beneficiarilor pentru derularea proiectelor pe care le implementează. Mai precis promotorii care activează în cadrul campaniei, vor comunica beneficiarilor și publicului participant informaţii privind:
o respectarea obligaţiilor contractuale şi evitarea neregulilor sau a fraudelor, cu evidenţierea clară a posibilelor consecinţe şi penalităţi;
o realizarea şi respectarea graficului de eşalonare al plăţilor efectuate prin PNDR;
o aspecte ale întocmirii şi respectării declaraţiei de cheltuieli;
o derularea procesului de achiziţie a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor;
o posibilităţile de dezvoltare durabilă a mediului rural
De asemenea, evenimentele programate îi vor pregăti pe cei interesați în a-și dezvolta spiritul antreprenorial, atât de necesar pentru derularea proiectelor europene și vor putea informa publicul despre ultimele noutăți legate de finanțarea agriculturii și dezvoltării rurale în România.
Pe lângă componenta de informare, această a doua etapă a campaniei mai cuprinde și activități de analiză a capacității de comunicare publică a APDRP prin organizarea unor acțiuni de tip „Client Misterios”. Astfel, va fi stabilit nivelul de performanță al procesului informativ prin verificarea modului în care angajații Agenției se adresează beneficiarilor și răspund nevoilor de informare ale acestora.
Până în acest moment, cele 15 rulote ale caravanei informative au derulat evenimente în 1.520 localități, situate în 40 de județe ale României, fiind informate peste 71.500 de persoane.
Obiectivul principal al Campaniei de Informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU” este creșterea indicelui de absorbție efectivă și corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, în sensul creșterii gradului de acuratețe și corectitudine a întocmirii cererilor de plată, precum și a cererilor de finanțare.

Scris de la 26/08/2013. Adaugat in Regional. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *