Secretarul General al Copa-Cogeca, Pekka Pesonen:Scrisoare deschisă către agricultorii români

În această toamnă ne-am bucurat foarte mult să urăm bun venit României, reprezentată de Pro Agro, în cadrul marii familii a agricultorilor europeni și a cooperativelor agricole europene. Acest statut implică responsabilități, dar și beneficii, și aș dori să mă opresc puțin asupra acestor aspecte.

Principiul pe care se bazează activitatea Copa-Cogeca este atingerea unei poziții comune în domeniile de politică relevante pentru agricultorii noștri și pentru cooperativele agricole. Nu este întotdeauna ușor, însă acesta este cu siguranță obiectivul nostru de bază. Capacitatea noastră de a influența deciziile la nivelul UE are la bază principiul poziției comune. Trebuie să existe disponibilitatea de a ajunge la un compromis atunci când situația o cere, aspect esențial pentru succesul activităților de lobby.

Copa-Cogeca realizează acțiuni de lobby nu doar pe lângă Comisia Europeană, ci și pe lângă Consiliu și Parlamentul European, în strânsă colaborare cu organizațiile noastre membre.

Vocea noastră se face auzită la nivel european deoarece reprezentăm 13 milioane de agricultori și 38.000 de cooperative agricole din toate statele membre, organizația noastră având un caracter multisectorial și intersectorial și operând atât la nivel vertical (nivelul produselor de bază specifice), cât și la nivel orizontal.

Există o amplă varietate de chestiuni care fac obiectul activităților de lobby ale Copa-Cogeca, nu doar în ceea ce privește chestiunile agricole, ci și în ceea ce privește aspectele sanitare, sectorul pescuitului, mediul înconjurător, piața internă, ocuparea forței de muncă, chestiunile fiscale.

Este extrem de important să fim în măsură să ne exprimăm poziția asupra anumitor chestiuni, deciziile noastre fiind adoptate prin majoritate calificată. România se numără printre statele mari care beneficiază de 12 voturi (numărul maxim de voturi alocate unei țări) în procesul nostru intern de adoptare a deciziilor și, prin urmare, joacă un rol important în influențarea deciziilor Copa-Cogeca. Acest lucru este însă posibil doar prin intermediul unei participări active, atunci când există interesul de a promova o anumită orientare în diferite privințe.

Procesul decizional intern al Copa-Cogeca îl reflectă pe cel din cadrul Consiliului. Copa-Cogeca are mai multe grupuri de lucru (peste 40), care îndeplinesc un rol important din punct de vedere tehnic și politic. Acestea sunt întotdeauna asociate unui grup consultativ organizat de Comisia Europeană. Fiecare grup are un președinte și un vicepreședinte, aleși în mod democratic de către grup pentru o perioadă de doi ani. Rolul lor este foarte important pentru atingerea compromisurilor la nivelul grupului în ceea ce privește poziția sau contribuția noastră. Orice expert cu un înalt nivel de experiență, din oricare stat membru, poate deveni președinte sau vicepreședinte al grupurilor, cu condiția să fie ales/aleasă în funcție de către grup.

Copa-Cogeca joacă, alături de alte părți interesate (reprezentanți ai industriei și comerțului), un important rol consultativ pentru Comisia Europeană în cadrul grupurilor consultative organizate de aceasta, dar coordonate de părțile interesate. Copa-Cogeca are posibilitatea de a trimite un număr mare de membri în cadrul acestor grupuri consultative, asigurând un echilibru al reprezentării lor geografice, delegații noștri fiind eligibili pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte ai grupurilor, funcții asumate, în mod alternativ, de producători/reprezentanți ai sectorului industrial/comercial pe baza unui acord verbal între părțile interesate.

De la nivel tehnic, poziția este transmisă la nivel general, fiind analizată de POCC/CCC (o structură alcătuită din reprezentanții naționali ai fiecărei organizații membre, cu sediul la Bruxelles și/sau în capitalele statelor membre). Și România are nevoie de o persoană calificată pentru a asigura legătura dintre nivelul tehnic (grupurile de lucru) și nivelul politic (Praesidium- ul). Nu se poate vorbi despre o „poziție” a Copa-Cogeca decât dacă aceasta este adoptată de către

Praesidium. Domnul Alexandru Jurconi ia partCopa - Cogeca e la reuniunile Praesidia și suntem în măsură să îi asigurăm pe producătorii români că interesele lor sunt bine apărate și că pozițiile Copa-Cogeca includ și preocupările agricultorilor români.

Aș dori să le transmit agricultorilor români următorul mesaj: legislația agricolă europeană se află într-o continuă schimbare și este esențial să participați la discuții în momentul adoptării unor decizii, astfel încât vocea dumneavoastră să se facă auzită. Acest lucru este important nu doar în ceea ce privește actele de bază, ci și punerea lor în aplicare, iar noi considerăm că această parte prezintă și cele mai multe dificultăți, fiind așadar necesar să i se acorde o atenție deosebită. Contribuția dumneavoastră la dezbaterile privind un anumit act legislativ care vă privește în mod direct are o importanță capitală și poate avea doar implicații pozitive asupra existenței dumneavoastră. Nu este vorba doar de politică, ci despre realitatea de pe teren și despre îmbunătățirea vieții agricultorilor.

Aș dori să încurajez experții naționali ai Pro Agro să participe în mod activ la grupurile noastre de lucru, la reuniunile grupurilor consultative, să insiste asupra chestiunilor care prezintă o relevanță deosebită pentru dumneavoastră. Trebuie să vă împărtășiți preocupările cu agricultorii europeni, iar împreună cu aceștia trebuie să adoptați decizii pozitive privind chestiunile care vă vizează. Vă invit să purtați un dialog deschis, să stabiliți contacte cu alți experți naționali, să adoptați cele mai bune practici în domeniu și să permiteți agriculturii românești să acceadă la locul care îi revine de drept. România are un uriaș potențial agricol, deținând câteva dintre cele mai valoroase regiuni agricole și ne bucurăm să constatăm implicarea din ce în ce mai mare a agricultorilor români în dezbaterea politicilor europene, precum și disponibilitatea acestora de a adopta decizii împreună cu partenerii lor europeni în ceea ce privește chestiunile care îi preocupă cel mai mult.

Nu mai este momentul de a sta pe gânduri. Agricultorii români trebuie să fie reprezentați la nivel european. Iar agricultura românească este parte integrantă din agricultura europeană.

Pekka Pesonen
Secretarul General al Copa-Cogeca

Scris de la 30/11/2013. Adaugat in Actualitate. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *