” Sănătate pentru sate ”, o campanie destinata persoanelor defavorizate din mediul rural

În data de 12 septembrie 2015, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române si cu atenta grijă a Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru a început Campania ‘ Sănătate la Sate’.

SănătatePe data de 12 septembrie, aproximativ 20 de medici specialisti, 5 asistenti medicali si o echipă de tineri volunatari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au plecat spre comuna Cernica, satul Bălăceanca, judetul Ilfov.

Echipa de medici si voluntari a fost asteptată în vechea clădire a ‘Centrului Cultural’ de localnici de toate vârstele si de medicul de familie.

Părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru, initiatorul Campaniei ‘Sănătate la Sate’ spune că aceste actiuni sunt necesare mai ales în mediul rural: ‘Este multă suferintă în rândul populatiei din România si Biserica trebuie să fie prezentă si activă, să fie alături de oameni si să îi ajute. Sperăm ca prin aceste acțiuni medicale umanitare să putem veni în ajutorul persoanele defavorizate din mediul rural, mai precis: persoane cu vârstă înaintată, persoane cu statut socio-economic scăzut, persoane cu dizabilități, nedeplasabile, cu boli cronice, cu nivel educațional redus, cazuri sociale. Numărul celor care au nevoie de ajutor este foarte mare si noi îi putem ajuta. De aceea, le multumim medicilor si asistentilor care s-au implicat până acum si asteptăm si alte cadre medicale să ni se alăture. Orice voluntar ne poate ajuta să salvăm o viată!’.

Coordonatorul proiectului ‘Sănătate la sate’, domnul doctorFloricel Cristea, medic neurolog s-a declarat foarte multumit de ceea ce s-a realizat în această zi binecuvântată: ‘Am fost asteptati cu bratele deschise de oamenii din sat, dar si de medicul de familie care ne-a pus la dispozitie fisele medicale ale pacientilor. Până la ora prânzului au trecut pragul Centrului Cultural din satul Bălăceanca peste 70 de pacienti. 60% au fost bătrâni, restul fiind tineri si copii. Sunt foarte fericit că mă aflu astăzi aici, alături de colegii mei. Acesta este un proiect la care m-am gândit de mai mult timp, dar abia acum s-a concretizat cu ajutorul Părintelui Ciprian Grădinaru. Sperăm ca după această primă actiune să afle de noi cât mai multi oameni si să vină cu încredere acolo unde vom fi prezenti. Suntem medici cu diferite specializări: gastroenterolog, diabetolog, reumatolog, recuperare medicală, pediatru, stomatolog, oftalmolog, medici de familie, medici internisti, asistenti medicali, voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului si ne dorim să existe sănătatea la sate. ‘

Campania ‘Sănătate la sate’ a demarat la initiativa Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru, în urma Protocolului de colaborare, semnat în data de 3 septembrie 2015, între Patriarhia Română si Ministerul Sănătătii. Scopul acestei campanii este organizarea unor acțiuni medicale umanitare, care au drept beneficiari persoanele defavorizate din mediul rural: persoane cu vârstă înaintată, persoane cu statut socio-economic scăzut, persoane cu dizabilități, nedeplasabile, cu boli cronice, cu nivel educațional redus, cazuri sociale.

Echipa de voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului

Scris de la 14/09/2015. Adaugat in Agrorural. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *