România a acordat 100.000 euro Republicii Moldova pentru instruirea consultanţilor privind sistemul european de asigurare a trasabilităţii produselor de origine animală

România Deschiderea oficială a Proiectului  bilateral România – Republica Moldova „Întărirea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor” s-a desfăşurat la Chişinău, pe data de 11 septembrie 2015.

 

Ca urmare a semnării acordului tehnic între Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a Republicii Moldova şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din România, va fi demarată implementarea proiectului care are ca obiectiv instruirea de experţi pentru crearea şi implementarea în Republica Moldova a unui sistem european de asigurare a sănătăţii animalelor.

Experţii ANSVSA vor asigura asistenţă de specialitate şi vor organiza instruiri colegilor din Republica Moldova, în diferite sectoare ale domeniului de specialitate.

De asemenea vor fi realizate programe de supraveghere şi control, inclusiv în domeniul aplicării şi al dezvoltării unor metode de laborator.

Proiectul va asigura finanţarea necesară achiziţionării kit-uri, reactivi, dar şi echipamente specifice de laborator.

Colaborarea bilaterală între specialiştii celor două ţări se bucură de sprijinul susţinut al Ministerului de Externe şi al Ambasadei României în Republica Moldova şi se înscrie în suita de acţiuni prin care România sprijină Republica Moldova în parcursul ei pentru aderarea la Uniunea Europeană.

*Finanţarea  proiectului este asigurată de Ministerul Afacerilor Externe. Bugetul proiectului este de 100.000 Euro pentru implementarea activităţilor de instruire şi pentru achiziţionarea unor echipamente şi kit-uri de laborator.

 

Scris de la 15/09/2015. Adaugat in Zootehnie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *