Radu Timiş, Asociaţia Română a Cărnii: TVA de 24% încurajează evaziunea şi descurajează consumatorul

Radu TimişAsociaţia Română a Cărnii are o noua conducere. Începând de joi, 20 noiembrie 2014, funcţia de preşedinte al ARC este ocupată de către Radu Timiş, preşedintele Cristim. Boardul asociaţiei este completat de vicepreşedinţii Eugenia Cărăgui (Ion Moş) şi Ovidiu Duşleag (Caroli), precum și de reprezentantii companiilor Diana, Elit, Kosarom, Reinert, Salbac, Smithfield şi Unicarm, la care se adaugă Ştefan Pădure, director executiv.

Obiectivul principal al noii conduceri este continuarea campaniei de reducere a TVA la carne şi la preparatele din carne la 5%. În acest sens, în perioada următoare va fi intensificat dialogul cu instituţiile statului abilitate să ia acestă decizie.
“Solicităm instituţiilor statului să îşi aplece urechea la nevoile poporului şi la problemele reprezentanţilor din industria cărnii. TVA de 24% încurajează evaziunea şi descurajează consumatorul. Vom solicita Parlamentului României să trateze cu acelaşi spirit civic iniţiativa de reducere a TVA, precum a tratat legea amnistitiei. Îi asigurăm astfel, pe parlamentarii români, că reducerea TVA ar scădea numărul „clenţilor” cu imunitate retrasă şi a celor arestaţi” Radu Timiş, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii.
În cadrul aceleiaşi întâlniri a fost modificat şi statului asociaţiei. Acesta prevede un mandat de trei ani al noii conduceri şi un Consiliu Director extins la 11 membri, respectiv cu doi în plus faţă de vechiul statut. Astfel, pe lângă membrii boardului, în Consilul Director sunt membre şi şapte companii reprezentative din industria cărnii: Diana, Elit, Kosarom, Reinert, Salbac, Smitfield şi Unicarm.
La întâlnirea membrilor ARC au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), ai Ministerului Economiei şi ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Scris de la 24/11/2014. Adaugat in Industrii. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *