Membrii Federatiei Proprietarilor de Paduri și Păşuni din România – Nostra Silva, protesteaza in centrul Bucureștiului

 Proprietarilor de PaduriFederaţia Proprietarilor de Paduri și Păşuni din România – Nostra Silva se reunește sâmbătă, la București, într-un congres național. Membrii federației atrag atenția că în perioada 2006-2013 sute de mii de hectare teren forestier au fost înstrăinate către fonduri de investiţii străine, unele dintre aceste tranzacții făcându-se în baza retrocedări frauduloase (vânzarea munţilor Puru, Galbenu, Petrimanu, obţinuţi cu acte false şi înstrăinaţi unor investitori din Austria).

 

Reprezentanții proprietarilor de paduri semnalează că pentru exercițiul bugetar 2014-2020, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, nu a propus niciun euro subvenționării din bani europeni a sectorului silvic prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (întocmit de firma austriacă GBI Consulting pentru 3,5 milioane euro, fără TVA, conform unui contract din august 2013).
Un alt subiect pe care reprezentanții Federatiei Proprietarilor de Paduri vor să îl aducă în atenția opiniei publice vizează defrișările ilegale. Aceștia susțin că firma cu capital austriac Holzindustrie Schweighofer prelucrează anual peste 2,6 milioane metri cubi rășinoase, având o poziție dominantă pe piața lemnului.

Compania  a anunțat investiţii pentru creșterea capacității de prelucrare la aproximativ 3,5 milioane metri cubi annual, ceea ce înseamnă un volum de prelucrare mai mare decât resursele forestiere de răşinoase ale României, cu riscul supraexploatării şi tăierilor ilegale. Din estimările Federației, în ultimii 20 de ani, în România s-au tăiat ilegal 366.000 ha de pădure, cauzând prejudicii de 5 miliarde de euro.

Congresul va avea loc sâmbătă, 29 martie, la Palatul Patriarhiei și va fi urmat de un marș pe traseul Dealul Mitropoliei – Piața  Unirii – Bulevardul  I.C. Brătianu – Piața Universităţii.

Scris de la 28/03/2014. Adaugat in Silvicultura. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *