Peste 71.000 de persoane informate în prima etapă a Campaniei PNDR VINE ÎN SATUL TĂU”

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a finalizat prima parte a celei mai ample campanii de informare din tara noastra „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU”.
Astfel, în perioada 13 martie – 17 iunie 2013 au fost informate peste 71.500 dPNDR e persoane din mediul rural, din comune si satele foarte mici,unde informatia ajunge mai greu.

Caravana PNDR a oferit informații despre stadiul actual al implementării Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR (plăți directe, măsuri active, cum se pot evita neregulile și fraudele) și a distribuit materiale informative și promoționale. Publicul țină al acestei Campanii este format atât din beneficiari ai proiectelor de investiții finanțate prin PNDR și ai plăților directe acordate prin APIA (Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură), cat și din potențiali beneficiari, reprezentanți ai presei și ai publicului larg.
Cele 15 rulote de informare au derulat evenimente în 1.520 localități din 40 de județe ale României.

În cadrul acestei prime etape, cei 70 promotori care activează în cadrul campaniei au explicat cu precădere măsurile de finanţare aferente Axei 2 PNDR – „Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural”. Cele mai dezbătute aspecte cu cei care participat la aceste evenimente de informare au fost accesarea Măsurii 214 “Plăţi de agro-mediu”, accesarea creditelor agricole pentru cofinanțare, derularea corectă a proiectelor și eliminarea posibilelor nereguli, dar și explicarea modului de accesare a plăților directe pe suprafață.
” La fiecare eveniment din cadrul campaniei, aducem împreună pe cei care au un rol important în dezvoltarea rurală, şi implicit în atragerea fondurilor europene pentru agricultură. Beneficiarii PNDR trebuie să fie în permanentă legătură cu autorităţile – nu doar cu reprezentanţii APDRP de la nivel central sau local, ci şi cu toate autoritățile publice cu atribuţii în dezvoltarea locală. Pot spune că am avut un sprijin real din partea tuturor factorilor locali, mai ales din partea primăriilor, și vreau să le mulțumesc tuturor pentru acest lucru. Campania noastră se află în plină derulare, iar etapa următoare va fi una consistentă și foarte importantă pentru o informare corectă și transparență instituțională”, a declarat George TURTOI, Directorul General al APDRP.

Campania de informare ”PNDR vine în satul tău.” va continua cu a doua etapă, prevăzută a se desfășura în perioada iulie – noiembrie 2013. Informațiile oferite se vor axa pe consilierea și sprijinul oferit beneficiarilor pentru derularea proiectelor pe care le implementează. De asemenea, evenimentele vor încerca să pregătească pe cei interesați în a-și dezvolta spiritul antreprenorial, atât de necesar pentru derularea proiectelor europene, dar și să informeze publicul despre ultimele noutăți legate de finanțarea agriculturii și dezvoltării rurale în România.
Obiectivul principal al campaniei este creșterea indicelui de absorbție efectivă și corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, în sensul creșterii gradului de acuratețe și corectitudine a întocmirii cererilor de plată, precum și a cererilor de finanțare.

Scris de la 04/07/2013. Adaugat in Regional. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *