Mai multi bani pentru sectorul ecologic

produse bioHotărârea de Guvern pentru completarea HG nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătățirea calității produselor agricole în sectorul agriculturii ecologice vine ca urmare a numeroaselor solicitărilor ale fermierilor care dețin exploatații de mici dimensiuni, înregistrate în sistemul ecologic, fapt ce presupune costuri suplimentare de certificare și inspecție anuale. Ținând cont de faptul că 65% din exploatațiile ecologice sunt de mici dimensiuni, de la 0,3 – 5 ha., s-a decis alocarea unui sprijin în cuantum total de 7.050.000 euro, fonduri europene, acesta urmând a acoperi taxele de inspecție și certificare, menținând astfel exploațațiile respective în sistemul ecologic. Practic, această măsură se înscrie pe linia sprijinirii de către Guvernul României a agriculturii ecologice și vizează o creștere a plății suplimentare la exploatațiile ecologice de mici dimensiuni (0,3-5ha) de peste 17% (de la 450 la 540 euro), fermele aflate între 5,1-20 ha primind 611,43 euro, iar cele de peste 21 ha beneficiind de 510 euro, exploatațiile mari, de peste 20 hectare, nefiind dezavantajate întrucât acestea își pot acoperi costurile de certificare și inspecție anuale prin valorificarea unui volum mai mare de produse ecologice, raportat la dimensiunea lor.

Scris de la 28/06/2013. Adaugat in Regional. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *