MADR: China, interesată de parteneriate cu România în sectoarele legumicol și pomicol

MADR O delegație a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale MADR, condusă de secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu și secretarul general Mihaela Ciuciureanu, s-a întâlnit cu un grup de oameni de afaceri și reprezentanți ai unor institute de cercetare agricolă din China

În cadrul discuțiilor, partea chineză și-a manifestat interesul cu privire la demararea unor proiecte de cercetare aplicată în parteneriat cu instituții de profil din România, precum și față de investiții în sectorul irigațiilor.
„Ministerul Agriculturii este interesat de colaborarea în domeniul noilor tehnologii, mai ales în ceea ce privește sectoarele legumicol și pomicol, prin adaptarea agriculturii românești la schimbările climatice, și irigații, sectoare care beneficiază de alocări importante de fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Rurală”, a precizat secretarul de stat Daniel Botănoiu, în cadrul discuțiilor.
Delegația chineză va avea în perioada următoare mai multe întâlniri cu oameni de afaceri din țară și reprezentanți ai unor unități de cercetare agricolă, în vederea stabilirii unor parteneriate și relații comerciale.

Scris de la 20/04/2015. Adaugat in National. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *