Guvernul modifica Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope

Guvernul Guvernul a adoptat un act normativ aprin care se modifică  Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, aprobate prin HG nr. 1915/2006.

 

Actul normativ adoptat astăzi prevede, în principal, măsuri prin care să poată fi extinse unele culturi valoroase, tradiționale pentru România, așa cum este cultura de cânepă pentru ulei și fibre.

Până acum, legislația prevedea că numai agricultorii care dețin acte de proprietate pentru terenurile respective pot primi autorizația de cultivare a plantelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope, iar pentru aceasta nu era prevăzut explicit că se eliberează anual și nici un termen limită pentru eliberare. De asemenea, în ultimii ani, comasarea terenurilor în cadrul exploatațiilor s-a făcut și prin utilizarea suprafețelor agricole sub formă arendă, concesiune, asociere în participaţiune, etc., iar pe terenurile utilizate sub aceste forme, cultivarea plantelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope, precum cânepa, nu a fost posibilă.
Concret, actul normativ adoptat introduce în categoria potențialilor beneficiari ai autorizației pentru cultivarea cânepei și pe cultivatorii care utilizează terenul în baza altor acte doveditoare decât actul de proprietate. De asemenea, Hotărârea mai conține, printre prevederi:
• Precizarea faptului că autorizația pentru cultivarea plantelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope se eliberează anual, de către direcțiile județene pentru agricultură;
• Transmiterea directă a datelor statistice de către direcțiile pentru agricultură județene către formațiunea centrală de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri din cadrul IGP;
• Inspecția culturilor de plante ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope se efectuează de către personalul împuternicit cu atribuții de inspecții tehnice din cadrul MADR și structurilor teritoriale ale acestuia.
Modificările propuse nu constituie un impediment în monitorizarea culturilor de plante ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope, pentru acestea existând o procedură clară de raportare, verificare și control, efectuată de către instituțiile abilitate.

 

Scris de la 27/05/2015. Adaugat in National. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *