A fost semnat Memorandumul de Înţelegere privind sănătatea animală şi siguranţa alimentelor între autoritatea veterinară din Republica Populară Chineză si ANSVSA

Astăzi, 30 august 2013, a fost semnat Memorandumul de Înţelegere privind sănătatea animală şi siguranţa alimentelor între autoritatea veterinară din Republica Populară Chineză – Administraţia Generală pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei şi cea a României – Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Evenimentul este un rezultat al demersurilor ANSVSA, iniţiate de mai mult timp, cu scopul de a întări cooperarea între cele două ţări în domeniul comerţului cu animale vii şi produse de origine animală, dar şi a rezultatelor misiunilor de audit desfăşurate de experţii chinezi în luna iulie a acestui an, privind posibilităţile de export ale României de bovine vii, carne de porc şi a produselor din carne de porc pe piaţa chineză.

Această etapă prefigurează deschiderea unor noi domenii de cooperare, având în vedere interesul manifestat de partea chineză, de începere a unor negocieri privind importul din România de porci vii, carne de bovine, ovine şi pasăre, precum şi de lapte şi produse din lapte.

Dialogul stabilit cu Administraţia Generală pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei (AQSIQ) şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va continua cu ocazia discuţiilor din cadrul Comisiei Mixte Româno – Chineze, care va începe săptămâna viitoare.

“Am ferma convingere că România are mult de oferit, animale şi produse alimentare sănătoase şi de calitate, pe care cetăţenii din Republica Populară Chineză sperăm să le aprecieze. Relansarea exporturilor romaneşti de animale vii şi produse alimentare pe piaţa chineză va veni în sprijinul unui număr important de fermieri şi producători români de alimente de origine animală şi va contribui la strângerea relaţiilor de colaborare şi prietenie între autorităţile veterinare din cele două ţări.”, a declarat dr. Vladimir Mănăstireanu, preşedintele ANSVSA, cu prilejul semnării documentelor oficiale.

La rândul său, şeful delegaţiei chineze, XIANG Yuzhang, inspector general în cadrul Administraţiei Generale pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei (AQSIQ) a afirmat “Între China şi România, între guvernele Chinei şi României, între popoarele chinez şi român, există relaţii de prietenie de lungă istorie. În decurs de 63 de ani, de când s-au stabilit relaţii diplomatice între China şi România, relaţiile dintre cele două ţări s-au dezvoltat pe toate planurile, pe politic, economic, cultural şi turistic, precum şi în alte domenii. Totodată, între AQSIQ din China şi ANSVSA există relaţii de colaborare foarte bune. Aceste două instituţii au depus eforturi uriaşe pentru întărirea dezvoltării relaţiilor comerciale dintre cele două ţări. China este o ţară cu o piaţă imensă şi necesarul de produse alimentare este foarte mare. Am discutat cu domnul preşedinte al ANSVSA în ceea ce priveşte exportul României de carne de porc, carne de pasăre, vaci pentru reproducţie şi altele. Sunt convins că, prin eforturile noastre comune, atât din partea AQSIQ, cât şi a ANSVSA, relaţiile dintre China şi România în ceea ce priveşte schimbul comercial în domeniul alimentelor de origine animală şi siguranţa alimentelor vor avea o dezvoltare foarte bună.“

Scris de la 30/08/2013. Adaugat in Regional. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *