Fermierii, la ora bilanţului

 fermierii Cum a fost anul 2014 pentru fermierii români.

Indiferent de sectoarele in care activează, majoritatea au avut parte de lucruri bune dar si mai puţin bune.

Ajunsi la ora bilanţului, agricultorii calculează profitul dar si pierederile inregistrate in acest an.

„Mă bucur că încheiem anul 2014 cu o producție foarte bună, deși eram sceptic când am avut acele ploi cu inundații. Cred că, dacă nu le aveam, anul acesta era poate cel mai bun an din istorie. Cu toate acestea, a fost mai bun ca 2013, iar în 2013, după mulți ani, ne-am bucurat că agricultura a salvat indicatorii economici. Anul acesta am avut producții foarte bune la rapiță, adică cea mai bună producție din istoria României, de când s-a introdus în producție, la grâu am obținut 7,5 milioane de tone față de 7,3 milioane anul trecut, iar la floarea soarelui și porumb avem producții ușor mai bune decât anul trecut, respectiv 2,1 milioane tone și 11,19 milioane tone. Este un rezultat foarte bun, mai ales că este pentru prima dată când portul Constanța a fost declarat numărul 1 în Uniunea Europeană din punct de vedere al traficului cu cereale, ceea ce arată că România este un jucător, nu numai în această zonă ci și pe piața europeană, chiar dacă partenerii noștri sunt țările arabe”, a afirmat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-un interviu acordat AGERPRES.

Scris de la 19/12/2014. Adaugat in National. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *