Exporturile de grâu ale Uniunii Europene sunt pe cale să stabilească un nou record

Exporturile de grâuUniunea Europeană este pe cale să stabilească un nou record în ceea ce privește exporturile de grâu, pentru al doilea sezon la rând, în condițiile în care cursul de schimb favorabil și problemele economice din Rusia oferă statelor membre UE șansa de a-și vinde la export cea mai mare recoltă de grâu din istorie, transmite Reuters.

Volumul licențelor de export pentru grâu moale eliberate până acum pentru sezonul iulie 2014/iunie 2015 este deja peste nivelul înregistrat în sezonul 2013/2014, iar prognozele Comisiei Europene privind exporturile pentru întregul an arată că acestea vor depăși ușor recordul de 30 de milioane de tone înregistrat în ultimul sezon.

Chiar dacă datele UE privind licențele de export sunt doar indicative, în sensul că pot fi înregistrate într-o țară pentru a exporta cereale din altă țară membră, ele ilustrează totuși tendința pentru 2014/2015. De exemplu, în cazul Poloniei până acum au fost eliberate licențe de export pentru 700.000 de tone de grâu, față de 230.500 de tone anul trecut.

‘UE a exportat foarte mult deoarece prețurile au fost extrem de competitive. În mod clar moneda euro a stimulat această competitivitate la export’, a declarat Sebastien Techer de la firma de consultanță Agritel. Tendința de apreciere înregistrată de dolarul american de la începutul sezonului precum și scăderea concurenței din Rusia a păstrat grâul din UE atractiv în pofida recentei reveniri a prețurilor la grâu pe piața internațională.

Recolta bună de grâu din acest an UE a permis unor țări precum România și Marea Britanie să înregistreze exporturi semnificative, iar pe ansamblu blocul comunitar a putut să contracareze scăderea calității grâului din Franța. ‘Scăderea calității grâului francez a deschis o ușă pentru grâul polonez pe piețe precum Algeria și Maroc’, a declarat un trader polonez.

Pentru cea de a doua jumătate a sezonului actual există însă două semne de întrebare: în ce măsură Rusia va decidă să frâneze exporturile de grâu și cât de mult va putea Franța, cel mai mare producător de grâu din UE, să continue să vândă grâu de calitate mixtă. În cazul în care Rusia va introduce noi restricții la export, grâul din UE se va confrunta cu o concurență directă mai mică pe piețele din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

Scris de la 17/12/2014. Adaugat in Actualitate. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *