Dolj: Seminarii locale de informare și educare ecologică a cetățenilor

SeminariiMinisterul Mediului, Apelor şi Pădurilor organizează joi, 19 martie 2015 în municipiul Băilești, județul Dolj, două seminarii de informare și educare ecologică a cetățenilor, respectiv a elevilor din localitate în direcția conștientizării impactului major pe care îl are poluarea cu nutrienți asupra sănătății și calității vieții.

Obiectivul Seminariilor Locale și a celor de educație ecologică este de informare și educare a cetățenilor de toate vârstele în direcția conștientizării impactului major pe care îl are poluarea cu nutrienți asupra sănătății și calității vieții. Prin aceste acțiuni se dorește îmbunătățirea practicilor și comportamentelor individuale, de familie și instituționale în zonele rurale din România în ceea ce privește gestionarea gunoiului de grajd și a deșeurilor menajere, precum și combaterea poluării cu nutrienți a apelor și solului și crearea premizelor pentru o agricultură durabilă.

În cadrul întâlnirii cu cetățenii, experții de mediu vor face cunoscute cele mai importante informații cu privire la:
1. Calitatea apei
2. Igiena apei și sanitație
3. Managementul deșeurilor menajere
4. Managementul gunoiului de grajd
5. Aplicarea îngrășămintelor
6. Implicațiile prevederilor Directivei Nitrați la acordarea subvențiilor pentru fermieri

De asemenea, în cadrul seminariilor se va dezvolta și o sesiune practică care va consta în vizitarea unei gospodării și efectuarea următoarelor activități:
– inspecția sanitară a fântânii – utilizând fișa simplificată se va calcula și scorul de risc;
– testarea apei din fântână;
– interpretarea rezultatelor privind calitatea apei în raport cu scorul de risc;
– discutarea situației constatate, cu accent pe soluțiile practice pentru remedierea problemelor existente.

În cadrul seminariilor de educație ecologică din școli copiii vor primi informații despre importanța apei despre mediul înconjurător și sănătatea omului. Elevii participanți vor primi broșuri informative, vor viziona filmulețul “Picurici” și vor afla mai multe detalii despre jocul omonim disponibil pe pagina http://www.inpcp-campanie.ro/, la secțiunea joc. Seminariile pentru copii se vor finaliza cu un concurs de desene, cele mai reușite urmând să fie expuse cu ocazia Conferinței internaționale organizate la București în vara acestui an.

Scris de la 18/03/2015. Adaugat in Regional. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *