Doar 25 de ferme au depasiri ,ale aflatoxinei, din 700 controlate

Numărul de ferme din Romania, în care s-au identificat depăşiri ale aflatoxinei este foarte mic, doar 25 de ferme ,dintr-un total de 700 de ferme controlate, însă acestea sunt atent monitorizate şi, în următoarele zile, vor livra fără probleme lapte pentru piaţă, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la finalul unei întâlniri avute cu reprezentaţii fermierilor şi ai procesatorilor,informeaza agerpres.”Cred că problema aflatoxinei nu putea fi ignorată, pentru că este o problemă reală, care a existat în România, dar care este sub control. Am identificat toate fermele cu probleme, sunt cazuri izolate, iar procentul este foarte mic. S-au controlat 700 de ferme şi au fost identificate până în prezent în jur de 20- 25 de ferme. Mâine (joi n.r.) vom avea cifrele finale. În majoritatea fermelor cu probleme furajele au fost înlocuite, iar o parte livrează deja lapte curat pe piaţă, pentru că a trecut acea perioadă de două trei zile până când se elimina aflatoxina”, a spus Constantin.

Acesta a precizat că şi problema celor 32 de automate pentru distribuirea laptelui a fost rezolvată, iar în 2-3 zile acestea îşi vor relua activitatea.

Şeful MADR a menţionat că în prezent este preocupat de a găsi soluţii pentru pierderile înregistrate de fermieri şi pentru câştigarea încrederii consumatorilor.

„Trebuie să ne preocupăm de problemele legate de pierderile fermierilor, dar şi de a câştiga încrederea consumatorilor. Vrem să coordonăm relaţia dintre producător şi procesator, astfel încât să nu existe probleme în ceea ce înseamnă preţul sau desfacerea de la fermieri. În perioada următoare, avem în vedere derularea unui program coordonat de MADR astfel încât să reluăm consumul de produse alimentare în general şi consumul de produse lactate şi de lapte”, a mai spus ministrul Agriculturii.de ferme

Scris de la 20/03/2013. Adaugat in Industrii. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *