Daniel Constantin :Ne-am angajat în fața fermierilor că le vom pune la dispoziție fonduri europene din primele luni ale anului și vrem să ne ținem de promisiune

 Daniel ConstantinMinistrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a participat în data de 26 ianuarie 2015 la Reuniunea Consiliului Uniunii Europene Agricultură şi Pescuit, care s-a desfășurat la Bruxelles. Din delegaţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a făcut parte și George Octavian Turtoi – secretar de stat.

 

Astfel, delegaţia MADR a avut o întâlnire bilaterală cu domnul Phil Hogan – Comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Tema dialogului bilateral s-a axat pe noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2015-2020, cu accent pe aprobarea de către Comisie a noului Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) precum şi a unor aspecte ce ţin de implementarea acestuia. ”Cea mai importantă discuție pe care am avut-o cu comisarul Phil Hogan s-a referit la stadiul în care se află negocierile privind aprobarea PNDR 2014-2020. Sigur că nu avem așteptări privind aprobarea oficială a Programului în acest moment, pentru ca acest lucru nu se va întâmpla până când nu va fi aprobat bugetul la nivel european, dar în luna martie 2014 vom avea o aprobare ”neoficială”, până atunci România având posibilitatea să deschidă pe răspunderea statului membru anumite măsuri – cele de investiții și cele pentru tinerii fermieri. Ne-am angajat în fața fermierilor că le vom pune la dispoziție fonduri europene din primele luni ale anului și vrem să ne ținem de promisiune”, a declarat ministrul Daniel Constantin.

 

Totodată, au mai fost discutate detalii privind Pilonul I – plăţi directe dar şi efectele embargoului impus de Rusia cu privire la importurile de produse agroalimentare de pe piața comunitară. În acest sens, delegația țării noastre a subliniat dificultăţile cu care se confruntă sectoarele cărnii de porc şi lactatelor, solicitând aplicarea de măsuri la nivelul Uniunii Europene precum stocarea privată şi activarea restituţiilor la export pentru a orienta cantităţile de produse pe pieţe terţe. România a reiterat solicitarea privind compensarea pierderilor de venit pentru producătorii din sectoarele afectate indirect de embargoul impus de Rusia. De asemenea, țara noastră, prin reprezentanții prezenți la Consiliu,  a susținut instituirea unei scheme de ajutor pentru depozitarea mărfurilor care nu au mai ajuns pe piața Federației Ruse, urmând ca acele cantități care beneficiază de sprijin să fie comercializate pe piețe terțe, nu pe cea europeană, eventual cu posibilitatea utilizării mecanismului restituțiilor la export.

 

În cadrul reuniunii Consiliului a fost programată și o întâlnire bilaterală cu domnul Vytenis Andriukaitis – Comisar european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, privind aspectele relevante din domeniile fitosanitar şi sanitar veterinar, reuniune la care a participat şi președintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Scris de la 26/01/2015. Adaugat in National. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *