Daniel Botanoiu a participat la Seminarul Internațional “Agricultura familială, o agricultură a viitorului ”

 daniel botanoiuSecretarul de stat Daniel Botanoiu a participat, in zilele de 25 si 26 februarie,  la Paris, la Seminarul Internațional “Agricultura familială, o agricultură a viitorului ”. Evenimentul a reunit participanți din peste 60 de state, precum și reprezentanți ai organismelor internaționale (FAO, UNCTAD, OECD, Comisia Europeana, Crucea Roșie, CIRAD, organizații și fundații ale producătorilor, etc).

Reamintim ca anul 2014 a fost ales de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) drept „Anul internaţional al fermelor de familie”. Scopul acestei iniţiative este promovarea politicilor locale, naţionale şi internaţionale privind dezvoltarea fermelor de familie.

Dezbaterile s-au axat pe identificarea modalităților și politicilor publice prin care agricultura familială poate fi sprijinită pentru a deveni motorul principal al dezvoltării și al luptei împotriva sărăciei, ținând cont de faptul că sectorul agricol reprezintă cel mai mare angajator la nivel mondial, iar agricultura familială acoperă 70% din producția alimentară mondială si gestionează resurse naturale considerabile.

 

Scris de la 26/02/2014. Adaugat in Agricultura. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *