Crescatorii de ovine si caprine trec la proteste

Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine si Caprine din Romania va trece la acțiuni de protest, în săptămânile următoare, ovineîntrucât nici o solicitare adresată până acum Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a fost soluționată și consideră că ministrul Agriculturii, prin politica pe care o promovează, duce la distrugerea zootehniei din România, se arata intr-un comuncat Agrostar.

Domnule ministru, prin ceea ce întreprindeți, facând jocurile unor cercuri de interese din jurul dumneavoastră, duceți la distrugerea sectorului de creștere a ovinelor din România și, implicit, la distrugerea zootehniei. Oieritul este o activitate traditională care nu a fost distrusă nici de comuniști, dar se pare ca dumneavoastră o să reușiți și o să faceți din România o țară care susține economiile altor state, fiind doar o piață de desfacere. De când ocupați această funcție, nu ați făcut nimic pentru susținerea sectorului de ovine și caprine. Ba, mai mult, ne-ați îngreunat activitatea. Un exemplu în acest sens este ordinul 619 (act normativ cu privire la cererea unică de plată) , care este atât de stufos și de complicat încât aproape că ai nevoie de facultate ca să reușești să-l completezi. În plus, a fost si modificat de trei ori, pe parcursul perioadei în care cererile trebuiau depuse”, declară președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din Romania, Marcel Andrei.

În plus, seceta și-a pus amprenta și asupra sectorului de creștere a oilor și caprelor și, până în prezent, nu s-a luat nicio măsură pentru compensarea pierderilor înregistrate de crescători.

“Pentru că până acum Ministerul Agriculturii, condus de un ministru preocupat doar de cultul personalitătii, și-a dovedit incompetența cu privire la acest sector, singura soluție e să ne cerem drepturile în stradă”, subliniază Marcel Andrei.

Scris de la 05/10/2015. Adaugat in Regional. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *