Controalele inspectorilor ANSVSA au continuat şi în perioada 24 noiembrie 2014–16 decembrie 2014

 ANSVSAControalele inspectorilor ANSVSA au continuat şi în perioada 24 noiembrie 2014–16 decembrie 2014, prin verificarea unui număr de 2.194 de unităţi.

Potrivit ANSVSA, au fost efectuate controalele la unităţi de depozitare a produselor de origine animală autorizate/înregistrate sanitar veterinar, pieţe agro-alimentare, unităţi de tip hipermarket/supermarket, unităţi de comercializare a produselor alimentare de origine animală, acţiuni de control în trafic, precum şi în unităţile de alimentaţie publică.

In urma verificarilor efectuate, inspectorii ANSVSA au aplicat  258 de sancţiuni contravenţionale, 154 avertismente în valoare de 528.289 de lei precum şi 5 ordonanţe de suspendare a activităţii.

Au mai fost retrase de la comercializare 21.963 de kg de produse alimentare (de origine animală şi non-animală), care erau improprii pentru consumul uman.

Dintre deficienţele identificate şi sancţionate, menţionăm:

– comercializarea de produse alimentare fără elemente de identificare, etichetate sau ambalate necorespunzător;
– deficienţe privind implementarea şi revizuirea procedurilor bazate pe principiile
HACCP;
– comercializarea produselor alimentare fără respectarea condiţiilor de igienă sau în spaţii neînregistrate sanitar veterinar;
– comercializarea produselor alimentare în spaţii neautorizate sanitar veterinar
– manipularea necorespunzătoare a ustensilelor şi a veselei în blocul alimentar;
– depozite supraaglomerate, depozitare în condiţii de temperatură sau igienă necorespunzătoare;
– lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor;
– neasigurarea lanţului frigorific;
– comercializare de animale, în targ, fără a fi însoţite de documente sanitare veterinare şi neidentificate;
– transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neînregistrate sanitar veterinar

O parte dintre aceste acţiuni s-au realizat împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii abilitate, atât la obiectivele mai sus-menţionate, dar şi în trafic, pentru depistarea transportatorilor care nu respectă normele legale privind transportul animalelor sau al produselor alimentare.

Scris de la 24/12/2014. Adaugat in Industrii. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *