Constantin: Situaţii suspecte privind plăţile în domeniul zootehnic în 5-6 judeţe

Daniel constantin si victor pontaMinistrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că, în urma acţiunii demarate de Corpul de Control, au fost transmise spre analiză Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) ‘situaţii suspecte’ depistate în cinci sau şase judeţe privind acordarea ajutorului financiar în domeniul zootehnic, scrie capital.ro.

‘Ca urmare a acţiunii pe care DNA a avut-o la Suceava în urmă cu peste o lună, Corpul de Control a început o analiză la nivelul fiecărui judeţ. Până în momentul de faţă, cred că 25 de judeţe au fost analizate şi sunt cinci sau şase judeţe, sper să nu greşesc, (…), în care au fost găsite situaţii suspecte, ca să spunem aşa. Au fost transmise spre analiză DNA-ului’, a afirmat, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.Daniel Constantin a menţionat că unul dintre judeţele în care există suspiciune este Alba, aici fiind descoperite două astfel de cazuri suspecte , in care a fost acordat ajutorul financiar in sectorul zootehnic. Ministrul a subliniat că în Alba ‘nu sunt situaţii majore aşa cum s-au înregistrat la Suceava’.

‘Vreau să-i asigur pe toţi crescătorii de animale că suntem extrem de vigilenţi şi că plăţile destinate crescătorilor de animale vor ajunge către aceştia şi nu către oameni, puţini, nu mulţi, dar care mai încearcă să înşele sistemul’, a declarat ministrul. Daniel Constantin a menţionat că este vorba de fonduri de la bugetul de stat şi nu de fonduri europene.

La nivelul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava, funcţionari cu atribuţii de verificare şi aprobarea dosarelor de subvenţie au admis la plată cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic unor persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri ce nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate.

‘Astfel au fost solicitate/acordate subvenţii, în perioada 2010-2013, cu încălcarea legii şi nerespectarea normelor APIA, din bugetul general al Comunităţilor Europene şi de la bugetul de stat, într-un număr total de 246 dosare de acordare a sprijinului financiar (exploataţii agricole, asociaţii zootehnice şi I.F. cu acest domeniu), precum şi în cazul unor parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava, ce nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice (în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare pentru o valoare de peste 1,7 milioane lei, iar în 2013 un număr de 213 dosare de subvenţii în valoare de aproximativ 2,4 milioane lei pentru parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava)’, susţin procurorii DNA.

Scris de la 25/07/2014. Adaugat in Piata agricola. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *