Combaterea daunatorilor la piersic – Myzodes – paduchele verde al piersicului

piersic

Aceast daunator este răspândit pe tot globul, fiind frecventă în toate livezile de piersic. Acesta produce pagube în livezi şi pepiniere la speciile sâmburoase, dar şi în grădinile de legume şi sere. Păduchii formează colonii masive pe partea inferioară a frunzelor, care datorită sugerii sevei, se necrozează şi se răsucesc, formând pseudocecidii. Pomii atacaţi suferă, iar puieţii în pepiniere, se debilitează.

Este o specie migratoare. Femelele depun ouăle toamna, la baza mugurilor sau în crăpăturile scoarţei ramurilor speciilor sâmburoase. Primăvara apare fundatrixul, care dă naştere la mai multe generaţii de fundatrigene. Acestea se hrănesc pe partea inferioară a frunzelor producând pseudocecidii. Ultima generaţie de femele aripate migrează pe diferite plante ierboase cultivate şi spontane, unde se înmulţesc pe cale partenogenetică vivipară. În toamnă apar femelele sexupare, care migrează pe speciile sâmburoase şi dau naştere la formele sexuate. După împerechere femelele depun oul de iarnă.
Femelele aptere au corpul globulos, oval, verde- deschis sau verde – închis. Antenele sunt negre. Picioarele sunt galben-deschis, mai scurte, aproximativ 1/3 din lungimea corniculelor.
Femelele aripate au capul şi toracele negre, iar abdomenul verde gălbui sau roşcat. Pe partea dorsală prezintă o pată mare de culoare neagră cu 1-2 dungi transversale şi 4 pete laterale. Antenele sunt negre; picioarele sunt galben- deschis cu tarsele negre. Corniculele sunt brune; coada este aproape 2/3 din lungimea cornicolelor.

Combaterea

Eficienta maxima se obtine atunci cand tratamentele se fac inainte de rasucirea frunzelor.

Combaterea se face inca din perioada de repaus pana la urechiuse de soarece cu Confidor Oil 1,5% sau in vegetatie cu insecticide sistemice (Calypso 480 SC 0,02%-300 ml/ha) sau de contact (Decis 25 WG 0,003%-45 g/ha sau Decis Mega 50 EW 0,015%),  Fastac 10 EC (0.004%), Faster 10 CE (0.03%).

Scris de la 27/05/2015. Adaugat in Horticultura. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *