Cod portocaliu de caniculă în șase județe din sudul țării

Doua zile de foc pentru jumatate din tara. Incepand de miercuri, 29 iulie,  sase judete din sudul tarii intra sub avertizare de Cod portocaliu de canicula.
 Tot de astazi valul de căldură se va intensifica în regiunile sudice şi estice. În sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.cod portocaliu

Potrivit meteorologilor, in sase judete din sudul tarii se va institui Cod Portocaliu de canicula. In judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, se vor atinge temperaturi maxime de 38…39 de grade, iar joi, 30 iulie, izolat se vor înregistra valori în jurul a 40 de grade şi, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

În după-amiaza zilei de joi, 30 iulie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte.

Scris de la 29/07/2015. Adaugat in National. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *