Care va fi producția totală de grâu obținută în 2015

producțiaDatele privin producția totală de grâu obținută în 2015 vor fi facute publice in câteva zile, campania de recoltare fiind aproape de final, a declarat ministrul Agriculturii și dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

„Nu cred că mai este cazul să facem prognoze pentru cultura grâului, pentru că în câteva zile, probabil, vom avea campania de recoltat încheiată și putem să anunțăm cifrele la nivel național. În mod sigur sunt suprafețe afectate din cauza secetei, dar la care ne uităm cu mare atenție. Chiar dacă la nivel național nu sunt suprafețe extinse, totuși, pentru un fermier care lucrează o anumită zonă, poate să fie o suprafață calamitată 100%. De aceea, trebuie să tratăm fiecare caz în mod individual și cu o atenție foarte mare”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, zonele cele mai afectate de secetă la ora actuală sunt sudul țării, Dobrogea și zona Moldovei.

În privința despăgubirilor ce vor fi acordate fermierilor, ministrul Agriculturii a menționat că, pentru sumele mai mari de 15.000 de euro, România trebuie să ceară acordul Comisiei Europene, iar pentru cele mai mici trebuie să notifice Comisia, chiar dacă ajutoarele vor fi date doar din bugetul național.

„Comisiile constituite pe lângă prefecturi analizează situația în teritoriu, după care ne-o vor prezenta și, pe baza ei, vom vedea ce putem face din fonduri bugetare, pentru că fonduri europene nu cred că vom avea pentru despăgubiri. Oricum, trebuie să avem acceptul Comisiei Europene dacă vorbim de despăgubiri care depășesc 15.000 euro, pentru că sunt situații în care va trebui să acordăm despăgubiri mai mari. Ajutorul de minimis spune că trebuie să dăm nu mai mult de 15.000 de euro trei ani consecutiv. Pentru cei care sunt fermieri mici putem institui ajutorul de minimis fără să așteptam ok-ul Comisiei, doar notificăm, iar pentru forme mai mari de ajutoare de stat trebuie să notificăm Comisia Europeană, așteptam răspunsul și pe urmă vom veni cu eventuale despăgubiri, dar ele vor fi plătite tot în limita disponibilului de la bugetul de stat”, a explicat ministrul Agriculturii.

 

Scris de la 30/07/2015. Adaugat in National. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *