Campanie de promovare a Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020

DGP AM POPAM a derulat o amplă campanie de promovare și informare la nivel național, in  perioada 28.02.2017-23.03.2017.

În cadrul celor 7 evenimente de promovare și informare organizate la:

  • Tulcea, 28.02.2017 (participanți din județele: Constanța, Calarași, Ialomița, Giurgiu, Teleorman, Tulcea, Ilfov)

  • Galați, 02.03.2017 (participanți din județele: Braila, Buzău, Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău)

  • Cluj Napoca, 07.03.2017 (participanți din județele: Cluj, Alba, Sălaj, Bistrița Năsăud, Satu Mare)

  • Suceava, 09.03.2017 (participanți din județele: Neamț, Iași, Botoșani, Suceava, Maramureș)

  • Braşov, 15.03.2017 (participanți din județele Brasov, Prahova, Sibiu, Covasna, Harghita, Dâmbovița, Mureș)

  • Timișoara, 21.03.2017 (participanți din județele: Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Caraș Severin)

  • Dolj, 23.03.2017 (participanți din județele: Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Argeș, Olt)

s-au reunit peste 400 de persoane, reprezentanți ai beneficiarilor și potentialilor beneficiari, ai FLAG-urilor, agenților economici, federațiilor și patronatelor din domeniu, firmelor de consultanță, Rețelei Europene a Zonelor de Pescuit (FARNET), mediului academic, precum și ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, ai administrațiilor publice locale și ai mass media.

Au fost dezbătute subiecte de interes precum: aspecte practice privind intocmirea cererii de finanțare (detalii privind conformitatea, eligibilitatea, selecția, contractarea și monitorizarea), bune practici în scrierea proiectelor, funcționarea MySMIS, clarificări referitoare la plata avansului, polițele de asigurare, definirea indicatorilor, stabilirea aportului în natură, etc.

Cu ocazia acestor evenimente, participanții au avut oportunitatea de discuta direct cu reprezentanții DGP AMPOPAM și de a le adresa întrebări punctuale privind diverse situații specifice.

Totodată, aceștia au primit un CD informativ cuprinzând legislația din domeniu și documente utile privind întocmirea cererilor de finanțare.

În vederea îmbunatățirii permanente a activității DGP AM POPAM și a relației cu beneficiarii /potențialii beneficiari, participanților le-a fost înmânat un chestionar de feedback.

Multumim tuturor pentru participare si vă așteptam la evenimentele organizate de DGP AM POPAM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *