BULETIN AGROMETEOROLOGIC-31 Decembrie 2013 – 06 Ianuarie 2014

BULETIN AGROMETEOROLOGICBULETIN AGROMETEOROLOGIC-31 Decembrie 2013 – 06 Ianuarie 2014
În acest interval se va menţine un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, la nivelul întregului teritoriu agricol al ţării.
Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între -5…9°C, în toate zonele de cultură, abaterile termice pozitive fiind de 1…6°C.
Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între -1…12°C, la scara întregii ţări. Temperatura minimă a aerului se va încadra între -9…5°C, în majoritatea regiunilor, cele mai scăzute valori fiind posibile în zonele depresionare, unde se va produce îngheţ la sol. Sunt posibile precipitaţii sub formă de ploi locale, reduse cantitativ, fiind însoţite de
intensificări de scurtă durată ale vântului, în aproape toată ţara. Izolat, vor fi condiţii de producere a ceţii, asociată cu depunere de chiciură.

Caracteristici agrometeorologice

Aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-100 cm în cultura grâului de toamnă va prezenta valori satisfăcătoare şi apropiate de optim, la nivelul întregii ţări.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Pe fondul regimului termic din aer mai ridicat decât în mod obişnuit, la speciile de toamnă semănate în epoca optimă, procesele vegetative vor evolua în general normal, îndeosebi în sudul şi vestul ţării. În restul zonelor agricole, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale plantelor se vor desfăşura lent, iar în depresiuni se va menţine starea de repaus vegetativ. Funcţie de data semănatului, orzul şi grâul de toamnă înfiinţate în perioada optimă
vor înregistra fazele de formare a frunzei a treia şi înfrăţire (70-100%), respectiv răsărire şi apariţie a frunzei a treia (30-100%) la culturile semănate în afara epocii optime.

Rapiţa se va afla la dezvoltarea aparatului foliar (10-14 frunze), plantele prezentând în general o uniformitate şi vigurozitate medie şi bună.
Speciile pomi-viticole îşi vor continua stadiul de repaus biologic, la nivelul întregii ţări. În zilele fără precipitaţii, lucrările agricole în câmp se vor efectua în condiţii relativ bune.

Efectuarea verificării sistematice a viabilităţii plantelor la cerealierele de
toamnă;
 Administrarea îngrăşǎmintelor minerale pe bază de fosfor şi potasiu la
speciile de toamnǎ semănate în epoca optimă.

Scris de la 31/12/2013. Adaugat in National. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *