Beneficiarii POS DRU vor putea solicita decontarea tuturor cheltuielilor vechi, eligibile, efectuate în cadrul proiectelor

beneficiariiVesti bune pentru beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri europene.Executivul a adoptat noi măsuri care vizează eficientizarea plăţilor către beneficiari, eliminarea blocajelor şi a piedicilor artificiale în implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene.

Măsurile sunt prevăzute în Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, respectiv în Hotărârea Guvernului pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 218/2012, adoptate în şedinţa de Guvern de miercuri, 28 mai a.c.

„Măsurile adoptate vizează reducerea termenului pentru plata sumelor datorate beneficiarilor de la cinci la trei zile, extinderea mecanismului decontării directe a facturilor prin cereri de plată, dar şi eliminarea unor bariere în implementarea proiectelor. Beneficiarii POS DRU vor putea solicita decontarea tuturor cheltuielilor vechi, eligibile, efectuate în cadrul proiectelor. Totodată, prevederile legale au fost completate şi adaptate şi la specificul POS Transport astfel încât acest mecanism să devină funcţional şi pentru beneficiarii programului care sunt în administrarea autorităţilor locale. O altă măsură importantă, solicitată de piaţă, este cea prin care operatorii regionali au fost incluși într-un mecanism de asigurare a unui flux de numerar necesar continuării investițiilor în cazul formulării unei sesizări de fraudă, până la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale. Toate aceste modificări vor avea un impact important în accelerarea absorbţiei fondurilor europene”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Vă prezentăm, detaliat, modificările prevăzute de Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă şi efectele acestora:

Reducerea termenului necesar efectuării plății către beneficiari de către Autoritatea de Management/ Autoritatea de Certificare şi Plată, de la cinci la trei zile lucrătoare, cu consecințe directe în creșterea ritmului de implementare a proiectelor.

Beneficiarii POS DRU vor putea solicita la plată, în termen de 60 de zile, sume aferente cheltuielilor angajate în perioada de implementare a proiectului, dar pentru care documentele justificative (facturi, state de plată, centralizatoare de cheltuieli etc.) au fost primite sau întocmite înainte de 11 septembrie 2013 (data intrării în vigoare a OUG nr. 84/2013). Astfel, sunt eliminate blocajele financiare la nivelul beneficiarilor POS DRU, asigurându-se fondurile necesare pentru derularea corespunzătoare a activităților prevăzute în proiecte.

Operatorii regionali de apă, care în prezent gestionează proiecte majore de infrastructură pentru sectorul de apă, în valoare totală de aproximativ două miliarde de euro, au fost incluși în mecanismul de asigurare a unui flux de numerar necesar continuării investițiilor în cazul formulării unei sesizări de fraudă, până la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale. Această măsură contribuie la eliminarea blocajelor financiare înregistrate în finalizarea lucrărilor pentru infrastructura de apă, cu impact în creșterea gradului de absorbție şi respectarea angajamentelor de mediu, astfel încât România să nu fie sancționată pentru neîndeplinirea țintelor de conformare stabilite prin Tratatul de aderare la UE.

Asigurarea sursei pentru plata TVA neeligibilă, aferentă cheltuielilor rambursabile, pentru beneficiarii POS Transport din sectoarele naval, aerian şi intermodal.

Asigurarea unui mecanism eficient de plată a sumelor datorate beneficiarilor de către statul român, în baza hotărârilor definitive pronunțate de instanțele de judecată.

Simplificarea mecanismul de plată pentru a permite beneficiarilor care derulează operațiuni din conturile deschise la bănci comerciale să efectueze plăţile din contribuția proprie direct către prestatori/ furnizori din aceste conturi. Astfel, a fost redus termenul necesar efectuării plăţii datorită eliminării procedurilor intermediare de transferuri de fonduri de la beneficiari în contul din Trezorerie şi mai departe în conturile prestatorilor/furnizorilor.

Clarificarea modalității de aplicare a mecanismului de supracontractare, urmărindu-se în primul rând aprobarea, la nivelul fiecărui program operațional, de proiecte suplimentare care să acopere, în integralitate, toate categoriile de fonduri disponibilizate în procesul de implementare. Va fi permisă supracontractarea la nivelul programelor operaționale, într-o limită aprobată de ordonatorul principal de credite, în vederea asigurării unei absorbții maxime.

Majorarea plafonului maxim ce poate fi folosit din venituri din privatizare de la 3 miliarde de lei la 4 miliarde de lei, fapt care conduce la o creștere a capacității de a finanța proiectele pentru toate programele operaționale. Această măsură asigură un flux de numerar optim la nivelul Autorităţilor de Management, care pot deconta rapid şi integral sumele datorate beneficiarilor, evitându-se astfel blocajele înregistrate în perioada anterioară, din cauza indisponibilității fondurilor de la bugetul de stat.

Scris de la 30/05/2014. Adaugat in Piata agricola. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *