Amenzi si sute de kilograme de carne retrase de la comercializare de inspectorii

 kilograme de carneÎn apropierea sărbătorilor de iarnă, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor intensifică controalele, la nivel naţional, în privinţa respectării cerinţelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în unităţile de procesare, depozitare şi comercializare produse alimentare, pieţe agroalimentare, dar şi în târguri de animale.

 

Ca urmare a neregulilor descoperite în timpul controalelor desfăşurate în perioada 15 – 20 decembrie, au fost aplicate 160 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 175.782 de lei, iar unui număr de 6 unităţi le-a fost suspendată activitatea, până la remedierea deficienţelor constatate.

 

Au fost retrase de la comercializare peste 500 de kg de produse alimentare, preponderent carne şi produse din carne, care datorită nerespectării condiţiilor de depozitare, manipulare şi comercializare, ar fi pus în pericol sănătatea cetăţenilor.

 

Dintre deficienţele identificate şi sancţionate, menţionăm:

 

· comercializarea produselor alimentare fără respectarea condiţiilor de igienă sau în spaţii neînregistrate sanitar veterinar;

· nerespectarea conditiilor de depozitare a produselor alimentare;

· manipularea necorespunzătoare a ustensilelor şi a veselei în blocul alimentar;

· etichetarea şi ambalarea necorespunzatoare a produselor alimentare;

· lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor;

· neasigurarea lanţului frigorific;

· comercializare de animale in targ fără documente sanitare veterinare şi neidentificate;

· transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neînregistrate sanitar veterinar

· transport de animale vii, neînsoţite de documentele legale sau în mijloace de transport neînregistrate sanitar veterinar

Conform datelor centralizate, au fost verificate 1.300 de obiective, din care : 103 carmangerii, 160 de măcelării, 500 de magazine alimentare, 74 de depozite de produse alimentare, 147 de supermarket-uri, 132 de restaurante, 51 de laboratoare de patiserie-cofetărie, 26 de unităţi fast-food, 9 pizzerii, 13 unităţi de procesare a laptelui,

14 unităţi de porcesare a cărnii, 4 unităţi de panificaţie, 6 centre de ambalare ouă, 8 abatoare, 44 de târguri de animale şi au avut loc şi 9 acţiuni de control în trafic.

 

Controalele cu această tematică vor continua până pe data de 7 ianuarie 2014.

 

O parte dintre aceste acţiuni s-au realizat şi vor continua să se desfăşoare împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii abilitate, atât la obiectivele mai sus-menţionate, dar şi în trafic, pentru depistarea transportatorilor care nu respectă normele legale privind transportul animalelor sau al produselor alimentare.

Scris de la 20/12/2013. Adaugat in Industrii. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *