AFIR a publicat versiunea consultativă a ghidului pentru dezvoltarea de proiecte pilot și de noi produse și tehnologii finanțate prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, versiunea consultativă a Ghidului solicitantului aferent submăsurilor 16.1 Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse și 16.1a Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul pomicoldin cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 2020 (PNDR 2020).

„După finalizarea consultării publice în data de 15 septembrie 2017 și ulterior analizării propunerilor primite, vom lansa sesiunea în care se vor putea depune, pentru prima dată în cadrul PNDR 2020, cererile pentru solicitarea fondurilor nerambursabile prin aceste linii de finanțare. Sprijinul financiar va asigura promovarea inovării și a cooperării în sectorul agroalimentar, inclusiv în cel pomicol,  prin dezvoltarea de proiecte pilot și de noi produse, practici și tehnologii de care este mare nevoie în agricultură. Grupurile operaționale care vor fi create vor facilita cooperarea dintre fermieri, organismele de cercetare și alți actori din sectorul agroalimentar, pentru creșterea gradului de inovare din aceste sectoare și adaptarea rezultatelor cercetării la nevoile reale ale sectorului agricol. a precizat Adrian – Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Valoarea maximă a sprijinului acordat prin sM 16.1 și sM 16.1a pentru dezvoltarea proiectelor pilot, noi produse, procese și tehnologii este de 500.000 de euro/ proiect. Intensitatea sprijinului este 100% nerambursabilă pentru cheltuielile pregătitoare, pentru cheltuielile de funcționare a cooperării, dar și pentru cheltuieli generate de diseminarea rezultatelor.

Pentru submăsurile 16.1 și 16.1.a se va avea în vedere o abordare în două etape, conform precizărilor din fișa măsurii. Astfel, în etapa I  se va lansa o sesiune de depunere a Cererilor de exprimare a interesului (CEI) pentru accesarea finanțării proiectelor, iar în etapa a II-a va avea loc depunerea, evaluarea și selecția proiectului detaliat al Grupului Operațional (GO).

Solicitanții eligibili sunt grupurile operaționale, fără statut juridic, constituite în funcție de tema proiectului din minim un partener din domeniul cercetării sau agroalimentar și cel puțin un fermier/ un grup de producători/ o cooperativă/ altă formă de asociere în agricultură.

De asemenea, costurile directe generate în mod specific de activitățile incluse în planul de proiect depus de GO (cheltuieli legate de chirii pentru: echipamente, utilaje, imobile necesare desfășurării activității descrise în proiect, altele decât sediu) beneficiază de sprijin 100% nerambursabil. O altă categorie de cheltuieli pentru care intensitatea sprijinului acordat este nerambursabil în procent de 100% o reprezintă cheltuielile cu onorarii ale partenerilor, colaboratorilor externi, aferente activitatilor descrise în proiect și prestări servicii de către aceștia sau alte persoane/ entități, inclusiv cheltuielile aferente salariului/ onorariului coordonatorului de proiect.

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (sM 16.1 și sM 16.1a) a fost publicată pe site-ul AFIR la secțiunea Dezbatere publică, Documente supuse dezbaterii publice. Perioada de consultare publică este de 10 zile de la publicarea pe pagina de internet a Agenției, respectiv 5 septembrie 2017. Toți cei interesați să trimită propuneri sau observații au la dispoziție adresa de e-mail, consultare@afir.info până la 15 septembrie 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *