Buletin agrometeorologic 30 august – 5 septembrie

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au estimat că în intervalul 30 august – 5 septembrie, vremea va fi,din punctul de vedere al regimului termic, normală în majoritatea regiunilor zonelor.
Caracteristici meteorologice
În acest interval va predomina un regim termic al aerului în general normal, în
majoritatea regiunilor agricole.
Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 12…23°C, valori
apropiate de normele climatologice, în cea mai mare parte a teritoriului.
Temperatura maximă a aerului se va încadra între 17…28°C, la scara întregii
ţări.
Temperatura minimă a aerului se va situa între 4…19°C, în aproape toate
zonele de cultură, valorile cele mai scăzute fiind posibile în depresiuni.
Se întrevăd precipitaţii sub formă de ploi locale, cu caracter de aversă, însoţite
de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, în aproape toată ţara.
Caracteristici agrometeorologice
În cultura neirigată de porumb, conţinutul de apă pe profilul de sol 0-100 cm, va
prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată,
puternică și local extremă, în majoritatea zonelor de cultură. În nord-vestul Olteniei,
sudul și vestul Transilvaniei, local în centrul și nordul Munteniei, nordul și sud-estul
Moldovei, izolat în nordul Banatului, rezerva de umiditate din sol se va încadra în limite
satisfăcătoare până la apropiate de optim.
În stratul de sol 0-20 cm (ogor), conţinutul de umiditate va înregistra valori
scăzute (secetă pedologică moderată) și deosebit de scăzute (secetă pedologică
puternică și extremă), pe aproape întreg teritoriul agricol. Aprovizionarea cu apă a
solului se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim și optime, în
nord-vestul Olteniei, vestul și sudul Transilvaniei, nordul și estul Banatului, nordul, estul
și izolat în sudul Moldovei, local în nordul și centrul Munteniei.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Ca urmare, ritmurile vegetative la speciile prăşitoare se vor desfăşura pe
ansamblu normal, îndeosebi pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a
solului. Pe suprafeţele agricole afectate de fenomenul de secetă pedologică cu diferite grade de intensitate, procesele de maturare la culturile agricole vor fi stânjenite,
semnalându-se în continuare îngălbenirea/uscarea parţială a aparatului foliar al
plantelor, precum şi fructe/boabe mici şi deshidratate.
În funcţie de data semănatului, floarea-soarelui se va afla la maturitatea deplină
(30-100%) şi recoltarea, la nivelul întregii ţări.
Din punct de vedere fenologic, la porumb predominante vor fi fazele de
maturitate în ceară (70-100%) şi deplină (10-100%), precum şi recoltarea.
Sfecla de zahăr din principalele bazine de cultură va parcurge îngroşarea axei
hipocotile şi acumularea zahărului în rădăcină.
Cultura de cartof va înregistra uscarea vrejilor şi recoltarea la soiurile aflate la
maturitatea tehnologică.
La pomii fructiferi şi viţa de vie din toate plantaţiile se vor semnala maturarea
fructelor/boabelor, concomitent cu acumularea zaharurilor, iar la varietăţile de sezon
ajunse la maturitatea tehnologică se vor extinde lucrările de recoltare.

Scris de la 29/08/2013. Adaugat in Regional. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin intermediul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu sau un trackback (link) la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *